Puzul lui Dumnezeu

Viitorul mare cutremur pare mai improbabil decat moartea. Este si motivul pentru care nu apare in nici una din platformele electorale ale candidatilor la guvernarea Bucurestilor. Inevitabilii primari ne pregatesc insa un mandat vesnic presarat cu panselute si inconjurat de borduri trainice de beton.

BucureStiul nu este nici pe departe o capitala, este un tort. Impartit in sase felii apetisante, numai cand te gandesti la Berceni iti lasa gura apa de canal, orasul este un maidan rezervat bataliilor electorale. Avem sase sectoare, adica sase mosii. Nici una nu are legatura cu alta. Daca traversezi acest judet monstruos care este buricul Romaniei, sa zicem de la vest la est, intri intai prin Ciulnita, traversezi Calanul, ocolesti prin Cracaoani, iesi fix prin Tandarei, dai de pamant si cazi in Marea Neagra. Nu exista urbanism pentru ca nu exista oras. Doar o jungla de interese strans imbarligate. Fata cartierelor difera in functie de matrapazlacurile primarilor si interesele de partid. Daca ai primar PD-L, de exemplu, iti rupi sandalutele in bordurile lui Videanu. Daca iobagesti pe meleagurile PSD poti sa faci orice, garaj pe bloc
, de exemplu. Daca ai primar PNL nu risti nimic.
Alegatorul are de ales. Oferta candidatilor este irezistibila, ti se ofera orice: parcari peste parcari, locuri de joaca pe balcon, gradinite la subsol, focuri de artificii ziua-n amiaza mare, mici la teava de esapament, floricele pe campii, uneori eclipsa. Si cum toate aceste minunatii nu ar fi de ajuns, bonus, primim si un primar general. Ca sa ce? Daca orasul se dezvolta ca raia, necontrolat, la bunul plac al primarasului, zecilor de consilieri si al rudelor lui, de ce mai avem nevoie de un super-primar, ajutat de zecile de superconsilieri si sutele de nepoti ai lor ca sa guverneze marele balamuc?
Am vazut primar care ne-a aratat cum poate fi legat sudul de nordul Bucurestilor, edil care a taiat coada matului de la radacina, inginer care a inventat liftul orizontal care leaga Otopeni de Londra, da' inca nu se intrevede nici unul care sa ne lamureasca cum gestionam o catastrofa, cutremurul. Nu avem nevoie de specialisti care sa ne demonstreze ca va veni, cum nu avem nevoie de clarvazatori in cazul unui meci intre Gloria Buzau si Steaua. Este Bucuresti pregatit de seism? E gata, zic eu. Primarul este pe pozitii? Este. Numai sa se produca in februarie, hai, martie, in nici un caz in vara, ca altfel nu mai pleaca nimeni in Maldive, stam ca prostii pe baricade la Paris. De remarcat cu invidie, nici un primar, fie si de sector, nu locuieste in Centrul Istoric. Bucuresti este orasul cu cel mai darapanat centru, atat cat a mai ramas din el. Este cel mai imbulinat oras din Europa, aia buna. Cu toate acestea, nici un candidat la Primarie nu-si propune sa ne propuna sa salveze de dezastru macar o bucatica din ceea ce tot nechematul numeste Micul Paris.
Planul de urbanism zonal (Marele PUZ) ramane la mana Domnului. Doar El o sa rezolve problema parcarilor in Centru. Si lichideaza si retrocedarile. Loc cu verdeata cat cuprinzi cu ochii, de la Romana la Mitropolie. Evident, orice catastrofa improspateaza, atat electoratul, cat si orasul. In urma cutremurului din '77 a rasarit un nou Bucuresti, mult mai inalt si mai betonat. Proximul poate aduce putina pace sociala, buna vecinatate, solidaritate ca pe vremea lui Iliescu, doctori fara arginti la Primarie si, in general, o noua oportunitate pentru ciordeala.
Micul meu amic Tudor isi creiona sambata trecuta opiniile despre lume si viata
cu creta colorata pe aleile din Cismigiu. A fost luat ca din oala de un candidat la Primaria Bucuresti. Unu' mare, parfumat, intolit de sarbatoare. A fost ciufulit cu forta, fotografiat, pupat. In urma candidatului a trecut alaiul. Peste desenele lui, peste creta lui. Praf si pulbere in urma lor.